23 mart. Crown Toledo Meet – Martie 2023 și lansări de noi produse
În perioada 15-16 martie 2023 a avut loc la Toledo, în Spania întâlnirea distribuitorilor și a filialelor Crown din Europa. Cu acest prilej au fost premiați dealerii cei mai performanți și s-au lansat noi produse Crown, care promit, ca de obicei, să revoluționeze domeniul intralogisticii.
Util SPC a obținut încă un premiu, de data aceasta locul 2 la Summit Award EMEA, după colegii din Turcia, care au obținut locul 1. Dar partea cea mai importantă a festivității au constituit-o anunțurile legate de noile lansări de produse.
– A fost lansat noul order picker la înălțime SP 1500. În acest moment el reprezintă, poate, cel mai performant utilaj din clasa lui.
– A fost lansat noul model de VNA Crown TSP care acum funcționează integral pe sistemul de operare propriu Gena. De altfel, în perioada următoarea inginerii Crown urmăresc trecerea tuturor echipamentelor dinspre vechiul sistem Acces 1-2-3, el însuși foarte performant, către Gena. Cu Gena utilajele pot performa autonom, automatizat, chiar și în lipsa unui operator uman. Crown dorește să aibă un cuvânt tot mai important de spus în zona automatizărilor de intralogistică.
– Au fost lansate noile modele de stivuitoare diesel, GPL și electrice pentru piața UE, capitol la care Crown era deficitar. Stivuitoarele electrice oferă o capacitate de ridicare de până la 5 tone, cele diesel și GPL 5,5 tone.
Toate produsele vor fi disponibile pe piața din România prin intermediul Util SPC. Vă prezentăm mai jos câteva imagini de la eveniment.


